Ion Minulescu - Romanta Policroma
Nu-i cer nimic. Si totusi, daca-ar vrea -
O, dac-ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer înca -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat în stânca.
Nu-i cer nimic..Dar daca-ar fi sa-i cer
Ce-as vrea sa am si ce-ar putea sa-mi dea,
As picura-ntr-o cupa cu eter morfina
Si i-as cere-apoi asa:
Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da,
Da-mi calmul blond al soarelui polar,
Da-mi primul crepuscul pe Golgota
Si primul armistitiu planetar.
Da-mi paradoxul frumusetii tale,
Da-mi prorocirea viselor rebele,
Da-mi resemnarea strofelor banale
Si controversa versurilor mele.
Da-mi A.B.C. al vietii subterane,
Da-mi simfonia flautelor mute,
Da-mi talmacirea buzelor profane
Si rebusul icoanelor tacute.
Da-mi pretul primei victime-a femeii,
Da-mi simbolul opalului si-agatei,
Da-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Si tusea-n fa minor a Traviatei.
Da-mi Spleen-ul calatorilor pe apa,
Da-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Da-mi gravitatea mortilor spre groapa
Si comicul funebrului convoi.
Da-mi tot ce-n prima clipa risipesti,
Si tot ce-n clipa ultima aduni.
Da-mi fastul siluetelor regesti
Si perspectiva casei de nebuni..
Nu-i cer nimic. Si totusi, daca-ar vrea -
O, daca-ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer înca! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat în stânca.
Ion Minulescu - Romanta fara ecou
Iubire, bibelou de portelan,
Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an...
Iti multumesc!..
Dar cum?... Ce s-a-ntimplat?..
Ce suflet caritabil te-a pastrat
In lipsa mea, In lipsa ei, In lipsa noastra?...
Ce demon alb, ce pasare albastra
Ti-a stat de veghe-atita timp
Si te-a-ngrijit
De nu te-ai spart si nu te-ai prafuit?...
Iubire, bibelou de portelan,
Obiect de pret cu smaltul nepatat,
Ramii pe loc acolo unde esti...
Sa nu te misti...Si daca ne iubesti --
O!... daca ne iubesti cu-adevarat
Asteapta-ne la fel inca un an...
Un an macar..Atât...Un singur an...
Iubire, bibelou de portelan!...
Mihai Eminescu - Cu mâine zilele-ti adaogi...
Cu mâine zilele-ti adaogi,
Cu ieri viata ta o scazi
Si ai cu toate astea-n fata
De-a pururi ziua cea de azi.
Când unul trece, altul vine
În asta lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El si rasare undeva.
Se pare cum ca alte valuri
Cobor mereu pe-acelasi vad,
Se pare cum ca-i alta toamna,
Ci-n veci aceleasi frunze cad.
Naintea noptii noastre umbla
Craiasa dulcii dimineti;
Chiar moartea însasi e-o parere
Si un vistiernic de vieti.
Din orice clipa trecatoare
Ăst adevar îl înteleg,
Ca sprijina vecia-ntreaga
Si-nvârte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Si se cufunde în trecut,
Tu ai s-acum comoara-ntreaga
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mâine zilele-ti adaogi,
Cu ieri viata ta o scazi,
Având cu toate astea-n fata
De-a purure ziua de azi.
Privelistile sclipitoare,
Ce-n repezi siruri se discern,
Repaosa nestramutare
Sub raza gândului etern.
Mihai Eminescu -Atat de frageda
Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
În calea vietii mele iesi.
Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pân-în poale
Plutesti ca visul de usor.
Din încretirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc -
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,
Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.
Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.
Te duci, s-am înteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Ca te-am zarit e a mea vina
Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.
S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana -
Unde te duci? Când o sa viï?
MIHAI EMINESCU - La Steaua
La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.
Mihai Eminescu - Floare Albastra
"Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.
In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !"
Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
- ,, Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta sã se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mã iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sã-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Cãci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are !
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.
Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"
Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stau în luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !
............................
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra ! floare-albastra !...
Totusi este trist în lume !
Tudor Arghezi -Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sînul tau cu bumbi de dude,
De buzele-ti carnoase, dulci si ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De soldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tai mi-e dor,
Sa-mi strînga capul înlauntrul lor.
Da-mi pe limba sa le bea
Buzele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea si viata mea.
Tu nu stii, ca la rau si bine,
Inima, gîndul meu, lipite sînt la tine,
Ca iedera te înfasoara
Sufletul meu, cu frunza lui usoara.
Tulpina ta se-nalta pîn’ la stele
Strînsa de vrejul gîndurilor mele.
Tu nu stii ca esti totul pentru mine,
Lumina mea si zarile senine,
Vazduhul nalt si apa ce o sorb,
Sufletul meu fara de tine-i orb,
Mîna tînjeste, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de sacara fara ploaie.
Pamîntul meu te cere, cerul meu,
În care-aud soptind pe Dumnezeu.
Gradina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
T;îsnind în sus în soare
Si-aducatoare de racoare.
Vino, femeia mea, sa te mîngîi
De-a lungul pîna la calcîi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Ma uit la tine, te framînti ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde si topaze.
Strecoara-te subt luntrea mea si lina
Du-mi-o-n adînc si în lumina.
Te cînt ca un copil batrîn,
Lasa-ma sa mi te-adorm pe sîn,
Lasa-te-ntreaga sa îti leagan moale
În luntre farmecele tale
Si frumusetile tacute.
Bijuteria mea cu pietre nestiute
Decît de robul tau care te cînta,
Vino încet si ma-nvesmînta
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu esti iubita mea, stapîna mea,
Durerea mea si bucuria mea.
Noi sîntem unul amîndoi
Ca un altoi lînga un alt altoi
Si-n lumea toata suntem numai noi,
Ca doua carti legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, pîna la moarte.
Sa nu mai stiu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,nufarul meu deschis
Plin de parfume rare si de vis.
Vino gradino, vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea
Iubita mea, femeia mea.
TUDOR ARGHEZI - De-abia plecasesi
De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
TUDOR ASGHEZI -Bine Si Rau
Tudor Arghezi -Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sînul tau cu bumbi de dude,
De buzele-ti carnoase, dulci si ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De soldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tai mi-e dor,
Sa-mi strînga capul înlauntrul lor.
Da-mi pe limba sa le bea
Buzele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea si viata mea.
Tu nu stii, ca la rau si bine,
Inima, gîndul meu, lipite sînt la tine,
Ca iedera te înfasoara
Sufletul meu, cu frunza lui usoara.
Tulpina ta se-nalta pîn’ la stele
Strînsa de vrejul gîndurilor mele.
Tu nu stii ca esti totul pentru mine,
Lumina mea si zarile senine,
Vazduhul nalt si apa ce o sorb,
Sufletul meu fara de tine-i orb,
Mîna tînjeste, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de sacara fara ploaie.
Pamîntul meu te cere, cerul meu,
În care-aud soptind pe Dumnezeu.
Gradina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
T;îsnind în sus în soare
Si-aducatoare de racoare.
Vino, femeia mea, sa te mîngîi
De-a lungul pîna la calcîi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Ma uit la tine, te framînti ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde si topaze.
Strecoara-te subt luntrea mea si lina
Du-mi-o-n adînc si în lumina.
Te cînt ca un copil batrîn,
Lasa-ma sa mi te-adorm pe sîn,
Lasa-te-ntreaga sa îti leagan moale
În luntre farmecele tale
Si frumusetile tacute.
Bijuteria mea cu pietre nestiute
Decît de robul tau care te cînta,
Vino încet si ma-nvesmînta
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu esti iubita mea, stapîna mea,
Durerea mea si bucuria mea.
Noi sîntem unul amîndoi
Ca un altoi lînga un alt altoi
Si-n lumea toata suntem numai noi,
Ca doua carti legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, pîna la moarte.
Sa nu mai stiu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,nufarul meu deschis
Plin de parfume rare si de vis.
Vino gradino, vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea
Iubita mea, femeia mea.
TUDOR ARGHEZI - De-abia plecasesi
De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
TUDOR ASGHEZI -Bine Si Rau
Între nadejde trista si-ndoiala,
Te-am cautat prin bolta siderala.
Te-am cautat pe unde si neunde
Îti banuiam faptura ca se-ascunde.
Te cautam în tainica ta lipsa
Prin Testamente si Apocalipsa.
Sa fi ramas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am cautat?
Cînd socoteam ca te-am gasit,
Se si-nalta în dreptul tau un zid.
Simtindu-te zvîcnind în radacini
Te mai simteam în spice si-n tulpini.
Te-am si cîntat pe corzi, si noi si sparte,
Si peste vieti si peste moarte.
Tu ramîneai mereu departe.
Auzul tau nu vrea s-auda
Cîntec de nai, de cobza si-alauta?
Într-o-nserare, în sfîrsit,
Mi se paruse ca te-as fi zarit
În mantia de aur a unui asfintit,
Prinzîndu-ti-o, tîrîta prin tarîna.
Mi-a si ramas un ciucure în mîna
Si l-am vîrît în sîn, ca un pribeag
Un bun de furtisag.
Da-mi voie, negasita aratare,
Sa-ti pui acum o veche întrebare:
Ca ai facut atîtea frumuseti blajine,
Fara-ndoiala, multumescu-ti bine,
Cladiri de piscuri, cuiburi de izvoare,
Timpuri si valuri calatoare
Si oamenii în sarbatoare;
Barbati viteji, domnite la harpa si la furca.
Mutînd pe strune mîna, fuiorul cînd se-ncurca.
Dar, mare-aprinzatorule de stele,
Cum de-ai facut si-atîtea lucruri rele?
Nicolae Labiş - Primele iubiri
2
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.
Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.
Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.
Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.
Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.
Ea, al vieţii mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ţie am să ţi le-nchin.
4
Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară
Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De faţa ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.
Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrăţişate strâns.
Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.
Văzusem frumuseţea privirilor semeţe,
Izvoare de lumină, de umbre şi scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumuseţe
De dincolo de ochii mari şi grei,
Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată
Fără de care n-aş putea trăi.
5
Steaua polară pe cer, departe,
În scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n tărie.
Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvălmăşite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creşte din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetaţie, suflete, mori.
Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri şi pe drapele,
Capăt de osie - roşie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig şi căldură,
Şi când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii şi vulturii mei o privesc.
Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura şi-ar ţipa,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâşnet de cretă,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Osia mea-i doar o parte, ştiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.
Nicolae Labiş - Sunt spiritul adâncurilor
Eu sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.
VASILE ALECSANDRI-Steluta
Tu, care esti perduta în neagra vecinicie,
Stea dulce si iubita a sufletului meu!
Si care-odinioara luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singura si eu!
0! blinda, mult duioasa si tainica lumina!
In veci pintre stelute te cata al meu dor,
S-adeseori la tine, când noaptea e senina,
Pe plaiul nemurirei se-nalta c-un lung zbor.
Trecut-au ani de lacrimi, si multi vor trece inca
Din ora de urgie în care te-am perdut!
Si doru-mi nu s-alina, si jalea mea adinca
Ca trista vecinicie e fără de trecut!
Placeri ale iubirei, placeri incântatoare!
Simtiri ! marete visuri de falnic viitor!
V-ati stins intr-o clipeala ca stele trecatoare
Ce las-un intuneric adânc în urma lor.
V-ati stins! si de atunce în cruda-mi ratacire
N-am alta mingiiere mai vie pe pământ
Decât să-nalt la tine duioasa mea gindire,
Steluta zimbitoare dincolo de mormânt !
Căci mult, ah ! mult în viata eu te-am iubit pe tine,
O dulce dismierdare a sufletului meu!
Si multa fericire ai revarsat în mine
Pe când eram în lume tu singura si eu!
Frumoasa ingerela cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viata-mi ai lucit,
Si-n ceruri cu grabire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lasindu-mi numai un suvenir iubit.
Un suvenir, comoara de visuri fericite,
De scumpe, si ferbinte, si dulce sarutari,
De zile luminoase si indumnezeite,
De nopti venetiene si pline de-ncântari.
Un suvenir poetic, coroana vietii mele,
Ce mingiie si-nvie duioas-inima mea,
Si care se uneste cu harpele din stele
Când mă inchin la tine, o ! draga, a mea stea!
Tu dar ce prin iubire, la a iubirei soare,
Ai desteptat în mine poetice simtiri,
Primeste-n alta lume aceste lacrimioare
Ca un rasunet dulce de-a noastre dulci iubiri!
VASILE ALECSANDRI - Lăcrimioare
Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!
Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.
Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.
Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă coseşte!
Astfel soarta crunt răpeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte...
Floarea piere, viaţa trece!
Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Lucian Blaga - Dorul
Seţos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.
Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea - veşnicii.
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai
Astfel: fiindca apogeul la care sufletul atinge
Cind poarta cintece-ntre aripi da nastere la razvratiri,
Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge
Si muzele ca vor ramine amagitoare naluciri ?
Vestalelor, cind in picioare altarul vostru s-afla inca,
Si primavara cind se-ntoarce si astazi ca si alte dati,
Si perschimbat cind nu se afla pamintul falnic intr-o stinca,
De ce v-ati reurca in sfera abstractelor seninitati ?
Inchisa daca va e lumea, recoboriti-va-ntre roze
Parfumele din mai inalta reinnoite-apoteoze,
Si-n noaptea blonda ce se culca pe cimpenesti virginitati
Este fioru-mpreunarii dintre natura renascuta
S-atotputerea Veciniciei de om abia intrevazuta.
Veniti : privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit;
Cintati : nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit.
Simtirea, ca si bunatatea, deopotriva pot sa piara
Din inima imbatrinita, din omul reajuns o fiara,
Dar dintre flori si dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniti : privighetoarea cinta si liliacul e-nflorit.
Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge, -
Cind frunza ca si mai inainte sopteste frunzei ce atinge ?
Cind stea cu stea vorbeste-n culmea diamantatului abis,
Izvorul cind s-argintuieste de alba luna care-l ninge,
Cind zboara freamete de aripi in fundul cerului deschis ?...
Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E cerul inca plin de stele, si cimpul inca plin de roze,
Si pina astazi din natura nimica n-a imbatrinit...
Iubirea, si prietenia, daca-au ajuns zadarnicie,
Si daca ura si tradarea vor predomni in vecinicie...
Veniti : privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit.
Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze;
Pamint si spatiu isi urmeaza sublimele metamorfoze,
Rasare cite-o noua floare, apare cite-un astru nou,
Se face mai albastru adincul, si codrul mai adinc se face ,
Mai dulce sunetul dc fluier, mai lenes:i a neptei pace,
Mai racoroasa adierea, mai viu al stincilor ecou
Mucigaitul smirc al vaii cu poezie se vestminta,
Pe prefiratele lui ape pluteste albul nenufar..
O mica stea e licuriciul, si steaua este un mic far,
In aer e parfum de roze. -- Veniti : privighietoarea cinta.
Posomorirea fara margini a noptilor de altadata,
Cind sufletul pentru sarcasme sau deznadejde sta deschis,
Cu focul stins, cu soba rece, ramase-n urma ca un vis.
E mai si inca ma simt tinar sub inaltimea instelata.
Trecu talazul dusmaniei cu groaza lui de nedescris
La fund se duse iar gunoiul ce inaltase o secunda
Si stinca tot ramase stinca, si unda tot ramase unda...
Se lumina intinsa noapte cu poleieli mingiitoare,
Si astazi e parfum de roze si cintec de privighietoare.
Vestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer.
Pe jgheabul verde al cismelei un faun rustic c-o naiada
S-au prins de vorbe si de glume sub licaririle din cer;
Colurnbe albe bat din aripi si visurile vin gramada,
Iar picaturile urmeaza pe piatra lucie sa cada...
Basmesc de vremile batrine, cind zinele se coborau
Din limpezimile arlbastre, si-n apa clara se scldau..
Reinviaza ca prin farmec idilele patriarcale
Cu feti-frumosi culcati pe iarba izbindu-se cu portocale:
Pe dealuri clasice s-arata fecioare in camasi de in
Ce-n miini cu amforele goale isi umplu ochii de senin,
Si printre-a serii lacramare de ametiste si opalc,
Anacreon re-nalta vocea, dialogheaza Theocrit...
Veniti : privighetoarea cinta in aerul imbalsamit.
E mai si inca ma simt tinar sub inaltimea instelata.
Halucinat cind este-auzul, vederea este fer
Aud ce spune firul ierbei, si vad un cer de aripi plin,
M-asez privind in clarul lunei sub transparenta atmosferei
Si-n aeru-mbatat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cintece nalucatoare cum sunt candorile de crin
O! feeric a naturei, desfasura-te in splendoare,
Regret suprem al fiecarui in tainicul minut cind moare,
Fiindca tu esti pentru suflet repaos dulce si suprem.
O ! feerie a istoriei, vindecatoare de nevroze,
Ce ne-mbunesti fara stiinta si ne mingii fara sa vrem,
Regret suprem aI fiecarui, desfasura-te in splendoare
In aer cu parfum de roze si cintec de privighetoare.
Veniti, privighetoarea cinta in aeru-mbatat de roze.
Voind sa uit ca sunt din lume, voiesc sa cred ca sunt din cer..
Vestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer,
Si-aceasta noapte fericita la gitul ei cu salbi de astre
S-a coborit pe flori roz-albe si pc padurile albastre,
A-ntins subtirile-i zabranic si peste cimp si peste vai
A-nseilat nemarginirea cu raze de argint si aur
Si o cusu cu mii de fluturi si o brazda cu mii de cai;
A revarsat pcste lot locul dumnezeiescul ei tezaur,
In atmosfera stravrezie impaciurea si-a intins,
Facu sa sune glas de bucium la focul stinelor aprins,
Facu izvorul sa-l inghine, padurea sa se-nveseleasca,
Orice durere sa-nceteze, si poezia sa vorbeasca.
Pe om in leaganul ei magic il adormi -- si el uita -
Cu clarobscur masca uritul se sterse formele prea bruste, -
Facu sa taca zLirniirea adunaturilor de muste,
Si zise vailor sa cinte si dealul nu mai pregeta,
Si zise vailor sa cinte, si vaile se ridicara,
Cu voci de frunze si de ape, cu soapte ce s-armonizara,
Si zise pasarei sa cinte, si la porunca uimitoare,
Se inalta parfum de roze si cintec de privighietoare
Iar cind si mie-mi zise: ,,Cinta !", c-un singur semn ma desteapta,
Spre inaltirni neturburate ma reurca pe-o scara sfinta...
In aeru-mbatat de roze, veniti : -- privighietoarea cinta.
ALEXANDRU MACEDONSCHI - Rondelul rozelor ce mor
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, si mor si-n mine --
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.
În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, si mor si-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.
Cititi si :
http://viata-flori-bijuterii-prietena.blogspot.com/p/poezii-florile-pasiunii.html
Cititi si :
http://viata-flori-bijuterii-prietena.blogspot.com/p/poezii-florile-pasiunii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu